miercuri, 2 aprilie 2014

Daca n-ai un frate........ce bine e sa-l ai..........



Eram asa de saraci in studentie ca mergeam la fabrica de conserve Flora sa curatam legume ca sa facem bani pentru traiul de zi cu zi.  Curatam ceapa, se platea cel mai bine, poate din aceasta cauza nu mi-au mai lacrimat ochii niciodata, curatasem prea multa ceapa in tinerete si devenisem imuna.

Ma nascusem intro familie numeroasa, cu sapte copii, dintre care patru erau deja studenti la Bucuresti, parintii, invatatori de moda veche, cu real talent pedagogic, dar cu venituri modeste. Aveam o casa in Bucuresti, pe care tata o cumparase pe te miri ce, pentru noi, astia de la facultate. Era o casa modesta, intrun cartier sarac, cu o pivnita mare pe care tata o umplea in fiecare toamna, jumatate cu lemne, jumatate cu cartofi. Greu o mai duceam dar era frumos, eram toti patru, ne purtam de grija unul altuia. Nici cu hainele nu stateam prea stralucit, am facut facultatea in doua fuste si doua bluze. Palton nu aveam, doar o „jantilica” ce nu prea tinea de cald, dar aveam un joc cu frate-miu, Mircea, un joc pe care-l jucam cat era iarna de lunga. Cand era frigul mai mare, intram in magazine si probam paltoane, nu ca sa le cumparam, ca doar nu aveam cu ce, doar ca sa ne incalzim, basca ditractia. Mai trist era cand trebuia sa iesim din nou afara, in gerul iernii. Cand Mircea a absolvit facultatea a fost repartizat departe, eu am ramas studenta in Bucuresti si nu ne mai intalneam asa de des, dar fiecare revedere era o bucurie. Mi-aduc aminte ca era iarna grea in Bucuresti, tocmai ce iesisem de la cursuri intruna din zile.... Mircea ma astepta la iesire de la Universitate....... frumos mai era fratele meu, ma mandream cu el.......”Irina, vrei sa jucam jocul nostru? Hai sa probam paltoane!”  Si-am pornit spre Unirea......am probat un palton, doua, trei.....parca nici nu-mi mai venea sa-l scot de pe mine, era asa cald si bine, doream sa prelungesc clipa cat mai mult, doream sa se dilate timpul, sa am parte de caldura pentru totdeauna, asta era tot ce-mi doream in acel moment. Mircea a venit si m-a luat de brat, intrerupand momentul meu de reverie...”Hai Irina sa mergem, ramai cu paltonul pe tine, este al tau!”

marți, 1 aprilie 2014

Mono cumparaturi.........




Am fost in piata sa cumpar de-ale gurii, ca o adevarata gospodina ce ma aflu pe-acest pamant. Aveam in plan niscaiva legume, verdeturi si oarece fructe, poate si un pic de branza, mai bio asa. Astea-s chestii pe care nu le cumpar din supermarket caci sunt „patrioata”. Acum, pe bune, nu vad de ce as manca salata din Spania cand si taranii mei o produc loco, si-a mea-i mai frumoasa si mai devreme'acasa :). Nu stiu daca-n alte piete o fi la fel, dar in cea din cartierul pe care-l onorez cu prezenta mea de vreo 20 de ani, am constatat ca toate merele sunt de Voinesti, tot magiunul de Topoloveni, toata palinca-i de Satu Mare si telemeaua de Sibiu, neaparat de oi. Amu’ nu-mi ramane sa trag decat o concluzie, ca alta nu vad...........nu mai avem plantatii de meri decat la Voinesti, prune nu se fac decat la Topoloveni si Satu Mare (dar astia, deh, astia cu prunariile, le folosesc in scopuri diferite, unii pentru papa, altii pentru spor la coasa). Despre telemea n-am niciun dubiu, nu se mai cresc oi decat in Marginimea Sibiului. Si cand ma gandesc ca azi am aflat de la cineva (nu spui cine, ca-i mare secret,  da’e persoana de incredere) ca visul initial al lui Becali a fost sa cumpere cat mai multe terenuri in jurul Bucurestiului ca sa amenajeze vreo suta de stane, sa hraneasca populatia Bucurestiului cu telemea de oi bio de Bucharest. Ce pacat ca „boii” astia l-au bagat la mititica......acum nu mai mancam noi numai telemea de Sibiu, paleta era mai diversificata. Ce nemernici, dom’le!

luni, 31 martie 2014

Amintiri………..




Mi-am petrecut o mica, prea mica parte a copilariei, la bunicii mei, ce stateau intro zona de case a Bucurestiului. Cred ca franturile de amintiri ale copilariei mici isi pun amprenta pe noi la modul definitiv. Bunicii mei, fosti invatatori si parinti a sapte copii……..hmm….mai bine spus bunica avea opt copii, pe cei sapte pe care-i nascuse plus bunicul. El era un copil mare, care desi facuse razboiul, avea sufletul nealterat de ororile vazute si traite. El a fost “capul” nazbatiilor propriilor sai copii, si, mai tarziu, a nepotilor. Bunicul spunea povesti ca nimeni altul…..mi-aduc aminte de serile cand stateam la masa veche din bucatarie, cu farfuria de supa cu galusti in fata, mi-aduc aminte cum bunicul invartea “butoiasul” cu piper deasupra supei, mancam cu nerabdare stiind ce va sa vina………cand supa era data gata, auzeam multasteptatul “siiiiiiiiiiiii”…..atunci bunicul se ridica de la masa ……parca-l vad, imbracat in camasa de noapte din panza fina, cusuta si brodata de bunica………dadeam fuga la el in camera, ma cuibaream in patul lui si asteptam cu nerabdare continuarea povestii inceputa cu o seara inante……Nu stiu   cand adormeam, dar stiu ca ma trezeam in patul buncii, sub plapuma rosie infatata mereu in cerceaf alb spuma, iar la picioare cu pisoiul negru cu ochi verzi cum n-am mai vazut. Bunicul se trezea primul, inainte sa se lumineze de ziua, il auzeam cum facea focul in soba, apoi simteam cum casa e invaluita in mirosul inconfundabil al cafelei proaspete……..cred ca d-aia imi place mie cafeaua….m-am trezit in anii copilariei mele invaluita de acest miros. O simteam pe bunica cum se ridica in capul oaselor, si il vedeam pe bunicul cum intra cu doua cescute de cafea in mana, se aseza pe marginea patului, si , in timp ce sorbeau amandoi alene din cafea, puneau la punct planul zilei ce abia incepea. Ce stare de bine aveam, cat de cald si asezat era totul in jurul meu………..am tanjit toata viata mea sa traiesc episoade intocmai cu acesta….si am stiut ca “fat frumosul” meu nu va veni pe calul alb ci……intro buna dimineata va intra pe usa dormitorului cu  doua cesti de cafea aburinda in mana.

Jurnal? Jurnal!



Sa scrii un jurnal nu cred ca tine de faptul ca ti-ai propus asta…….cred ca il scrii atunci cand chiar ai ceva de spus, cand chiar simti nevoia sa vorbesti cu cineva sau sa asterni pe hartie ganduri pentru a le clarifica…….. un gand scris capata forma, e mai clar decat atunci cand il conturezi doar in sinea ta. Si daca gandul e mai clar ce? Vrei sa-l scrii ca sa nu-l uiti, asa cum ti s-a intamplat de "n" ori? Mda….poate da, poate ca am pierdut multe ganduri in felul asta sau poate ca am ajuns la varsta la care vreau sa-mi pastrez gandurile ca sa le dezvolt, sa le despic in 16 sau mai mult. Varsta……….am spus cu sensul de experienta…….Cred ca nu varsta e un indice de inteleptire, cred ca experientele acumulate ne conduc catre inteleptire……..Cred ca sunt oameni pe lumea asta care au trait caldut, fara evenimente  majore, pozitive sau negative, oameni care au ajuns la o anumita varsta si care cred ca tocmai anii pe care ii au in spate le permit sa dea lectii altora mai tineri, lectii in orice aspect al vietii. Total gresit! Poate fi de "n" ori mai intelept un tanar de 30 de ani, de exemplu, dar care a fost binecuvantat de Dumnezeu cu un copil special, si de care are o grija nemasurata; acest tanar se intelepteste instantaneu, nici macar nu are timp de adaptare. Destinul il pune fata in fata cu tot ceea ce poate iubi un om mai mult, copilul lui. Acest tanar/batran intelept peste noapte va sti mereu cum si ce sa faca sa fie bine pentru pruncul sau. Cum poate primi el lectii de la oameni care, desi mult mai in varsta, nu au trait o asemenea experienta? A nu se intelege de aici ca judec pe cineva, am constatat doar aspectul asta. Daca am invatat ceva de la viata pana acum, poate ca lucrul cel mai important a fost sa nu judec pe nimeni. Nici un om nu are caderea sa judece pe cineva in lumea asta pentru ca niciun traitor pe acest pamant nu e mai presus de conditia de om, si nimeni nu poate trai alta viata decat pe a sa, oricat de mult ar empatiza cu cei apropiati, ei nu se pot pune in locul acestora oricat de mult si-ar dori.
          Revenind la jurnal si la ideea de a scrie unul………am recitit de curand jurnalul Oanei Pellea, ea mi-a dat ideea…….mi-a placut asa de mult jurnalul ei si am constatat ca nu ai nevoie neaparat de talent literar ca sa iti asterni gandurile pe hartie, important e sa le ai, dar mai important e sa ai simtirea…….abia atunci e treaba super .......O sa ma mai gandesc.......

Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te! – Mircea Eliade




.......................dar joaca-te serios si nu cu sufletele celorlalti!

Da sigur, tu esti perfect/a!




Sa crezi ca esti perfect sau ca esti aproape de perfectiune este una dintre cele mai mari “arogante” ale vremurilor noastre. Daca ar fi sa fie asa, nu ai mai avea nevoie de nimeni in viata ta, pentru ca tu tie-ti iti esti suficient, doar esti perfect nu? Schimb de idei cu cineva? Nuuuu…. Ce rost ar avea cand tu le stii pe toate, cand tu ai intotdeauna dreptate, pentru ca , nu-i asa, esti perfect! Hmmmm…….mare chestie si perfectiunea asta!! Pana acum m-am referit la "gandel", aici merge cu autosuficienta (tu intrebi, tu raspunzi, si….cum esti perfect, raspunzi intotdeauna corect :))……nu-mi dau seama insa, cum o fi sa te crezi perfect cand e vorba de sentimente……nu stiu, te-ai iubi pe tine nemasurat, in asa fel incat nu ar mai ramane nimic pentru un altul? Se spune ca daca te iubesti pe tine, te vor iubi si altii……dpmdv asta e o prostie……Cred ca asta merge cu respectul ( si cu asta merge partial), dar in niciun caz cu iubirea, deci asta pica…..alta varianta ar fi sa iubesti pe un altul perfect, adica sa-l iubesti perfect pe altul? :)))) Cum naiba sa iubesti perfect/ imperfect? Pai ori iubesti, ori nu iubesti…ca doar iubirea e perfecta in sine. Hmmmm….sa fie aici perfect cu sensul de total? Sa-l iubesti pe un altul, si acel altul sa devina perfect in ochii tai…….dar perfect perfect (nu perfect exasperant/enervant/plictisitor de perfect), pentru ca este exact ceea ce-ti lipseste ca tu insuti sa devii perfect (aici cu sensul de intreg). Chiar asa…….cate sensuri are “perfectul” asta: atoatestiutor, total, intreg……..si probabil multe altele care nu-mi vin in minte acum.
Ma intreb……..daca te acuza cineva ca esti perfect…..Atentie!!! Am zis “acuza”…….inseamna ca e de rau…. Si totusi, de ce naiba sa fie rau daca tu esti perfect tocmai fiindca-l iubesti pe “perfect”? Mare dilema si “perfectiunea” asta! :)))

“Deplin nu e nimeni, prin iubire cautam de fapt intregirea noastra: tindem spre ce nu avem in noi insine”. N. Iorga



…….si asa ai/am/sunt/esti/suntem TOT