miercuri, 2 aprilie 2014

Daca n-ai un frate........ce bine e sa-l ai..........



Eram asa de saraci in studentie ca mergeam la fabrica de conserve Flora sa curatam legume ca sa facem bani pentru traiul de zi cu zi.  Curatam ceapa, se platea cel mai bine, poate din aceasta cauza nu mi-au mai lacrimat ochii niciodata, curatasem prea multa ceapa in tinerete si devenisem imuna.

Ma nascusem intro familie numeroasa, cu sapte copii, dintre care patru erau deja studenti la Bucuresti, parintii, invatatori de moda veche, cu real talent pedagogic, dar cu venituri modeste. Aveam o casa in Bucuresti, pe care tata o cumparase pe te miri ce, pentru noi, astia de la facultate. Era o casa modesta, intrun cartier sarac, cu o pivnita mare pe care tata o umplea in fiecare toamna, jumatate cu lemne, jumatate cu cartofi. Greu o mai duceam dar era frumos, eram toti patru, ne purtam de grija unul altuia. Nici cu hainele nu stateam prea stralucit, am facut facultatea in doua fuste si doua bluze. Palton nu aveam, doar o „jantilica” ce nu prea tinea de cald, dar aveam un joc cu frate-miu, Mircea, un joc pe care-l jucam cat era iarna de lunga. Cand era frigul mai mare, intram in magazine si probam paltoane, nu ca sa le cumparam, ca doar nu aveam cu ce, doar ca sa ne incalzim, basca ditractia. Mai trist era cand trebuia sa iesim din nou afara, in gerul iernii. Cand Mircea a absolvit facultatea a fost repartizat departe, eu am ramas studenta in Bucuresti si nu ne mai intalneam asa de des, dar fiecare revedere era o bucurie. Mi-aduc aminte ca era iarna grea in Bucuresti, tocmai ce iesisem de la cursuri intruna din zile.... Mircea ma astepta la iesire de la Universitate....... frumos mai era fratele meu, ma mandream cu el.......”Irina, vrei sa jucam jocul nostru? Hai sa probam paltoane!”  Si-am pornit spre Unirea......am probat un palton, doua, trei.....parca nici nu-mi mai venea sa-l scot de pe mine, era asa cald si bine, doream sa prelungesc clipa cat mai mult, doream sa se dilate timpul, sa am parte de caldura pentru totdeauna, asta era tot ce-mi doream in acel moment. Mircea a venit si m-a luat de brat, intrerupand momentul meu de reverie...”Hai Irina sa mergem, ramai cu paltonul pe tine, este al tau!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu